inc-o zi...

inc-o poveste. poveste despre oameni. despre mine?
se intampla ca in periplurile, peripetiile, intamplarile cotidiene, lunare etc. sa intalnesti oameni. oameni care raman sau pleaca. in sau din viata ta. oameni care te ajuta, oameni pe care ii ajuti, oameni care te pun pe ganduri, oameni frumosi, oameni virtuosi....de obicei cei pe care ii apreciezi ca oameni sunt aceia care raman in viata ta- ca amintiri, ca prieteni, ca oameni. oameni care merita atentia, oameni care merita o mana de ajutor, sau oameni de a caror prezenta te bucuri.
alti oameni intra in viata ta voit sau nu. si ies voit sau nu.
de obicei fiecare om e o experienta. o intamplare. o concluzie. un exemplu.
unii oameni iti dau capacitatea sa te exprimi in bine, te motiveaza, te provoaca, te sustin, te anima, te fac sa vrei sa fi om, la fel ca ei, mai bun ca ei, iti dau putere.
altii oameni te inversuneaza, te ambitioneaza, te transforma, te injosesc, te dezamagesc, te fac sa vrei sa fi om mai rau ca ei, te doboara.
pentru ca fiecare zi este una noua, una plina, o ocazie, insorita, mohorata. la fel si oamenii din viata ta. oameni noi, oameni vechi. obiceiuri noi, obiceiuri vechi, mentalitati, temperamente, comportamente, personalitati. oameni care merita mai mult, oameni pe care ii ignori. pentru ca si tu, ca om esti pentru un alt om mai bun, pentru urmatorul un nimic. pentru ca fiecare om are capacitatea asta descrisa si analizata in atatea lucrari literare, politice, filosofice: ratiunea...
pentru ca ratiunea este cea care ne individualizeaza, ne face oameni.
pentru ca asta ma face si pe mine om. prin ratiune ma integrez si ma diferentiez intre oameni, dintre oameni. dar pe langa ratiune mai am suflet, judecata si, poate, inteligenta.
in fiecare zi incerc sa folosesc toate aceste functii pentru a-mi gasi un echilibru, pentru a intelege, pentru a ma detasa, pentru a ma implica, pentru a aprecia, pentru a merita, pentru a evolua. pentru ca asta vrem cu totii, noi oamenii. vrem capacitatea de a ne gasi linistea- uneori asociata cu fericirea- in haosul cotidian in care ne traim viata. pentru ca asta facem noi oamenii, traim o viata. nu conteaza cine suntem, cum suntem, cum ne comportam, ce gandim, toti avem un scop comun: sa ne traim viata cat mai bine, cat mai frumos, cat mai incununata de succese, cat mai linistit, cat mai extravagant, cat mai extrem. pentru ca bucuriile unuia sunt tristetile altuia. pentru ca moralul unuia sunt moravurile altuia.
in viata mea am avut placerea si norocul sa intalnesc oameni. multi oameni. de toate felurile. de la fiecare dintre ei am preluat cate ceva anume si fiecare din ei m-a invatat sa ma ascund. sa ma ascund de lume, sa traiesc inauntrul meu, sa ma bucur, sa ma supar, sa iubesc, sa plang in interiorul meu sau dupa draperie. dar nu o sa vorbesc despre acesti oameni. cu toate ca tata mi-a spus intotdeauna ca nu conteaza ce am facut bun, conteaza relele, boacanele, prostiile, notele proaste, atitudinea negativa, comportamentul agresiv- poate avea dreptate... dar lucrurile rele trec, la fel si cele bune. iar eu vreau sa-mi amintesc ce e frumos, armonios, lucrurile, oamenii care m-au invatat sa fiu mai buna, sa vreau mai mult, sa ma bucur.
pentru ca toate: ratiunea, inteligenta, judecata si sufletul nu vor sa se incarce cu toate lucrurile astea lumesti, cotidiene. pentru ca ratiunea si judecata cupleaza si decupleaza, dar sufletul si inteligenta analizeaza, despica, extrag. ratiunea si judecata imi dau putere sa ma detasez, sa merg mai departe, sa traiesc in lume, printre oameni. sufletul si inteligenta imi dau motive, ma modeleaza, ma impulsioneaza, ma transforma, ma ajuta sa merg mai departe eu cu mine, sa traiesc in lumea mea, sa ma accept, sa ma cunosc, sa invat sa accept, sa gasesc putere si curaj sa ma trezesc dimineata si sa folosesc restul functiilor.
exista si oameni de care nu mai trebuie sa te ascunzi, pentru ca nu esti nevoit sa o faci. sunt oameni care prin prezenta, prestanta, ratiune, judecata, inteligenta si suflet iti cer o anumita prezenta, prestanta, comportament. sunt oameni ca si tine. sunt oameni, care prin conditia si calitatea lor de oameni iti conditioneaza tie, om la randul tau, naturalete, adevar, sinceritate.
in momentul in care apar oamenii acestia in viata ta, nici nu stii de fapt ce se intampla. pentru ca lumea ta nu sufera nici un fel de transformare. cu toate ca intra in lumea ta, in sfera ta, in globul tau de cristal, nu se schimba de fapt nimic. pentru ca totul este atat de natural si de normal, incat invazia asta este un lucru care face parte de fapt din lumea ta si existenta acesteia.
am intalnit un astfel de om, intr-un moment in care globul meu de cristal se invartea haotic sub influente bahice, sarbatorindu-ma pe mine...sarbatorind un eveniment. evenimentul: el? s-au intamplat multe, dar atat de putine...s-au spus multe, dar atat de putine...a trecut o zi, inca o zi...una frumoasa, una rece, una pasionala, alta vesela...una dupa alta, pana intr-o zi cand am descoperit ca se intampla ceva...doar in globul meu :(...globul lui orbita doar, se intersecta cu al meu...prin interese si placeri comune. globul meu s-a spart, m-a tradat, m-a lasat singura si vulnerabila sa fiu, sa ma exprim, sa simt, sa gandesc, sa vreau, sa impart cu el, pentru el- pentru ca, DA, este vorba despre un EL.
si acum globul meu trebuie sa creasca la loc. trebuie sa se adune, sa se stranga, sa selecteze. ratiunea intotdeauna gaseste motive, pe care sufletul le darama. judecata intotdeauna construieste un zid pentru ca inteligenta sa nu o gasesca pe Ana acolo.
e frumos sa simti... e frumos sa fi poetic... e frumos sa zbori...dar n-are nici un farmec de unul singur!